Pentru întocmirea documentației de primă înregistrare a unei unități individuale (recepție cadastrală și înscriere în cartea funciară pentru apartament) sunt necesare următoarele acte:
- acte de proprietate în copie legalizată (ex: contract de vânzare-cumpărare, contract plata în rate, contract de donație, certificat de moștenitor, titlu de proprietate, dovadă achitării integrale, etc.);
- declarație pentru netranscrierea actelor (în cazul în care actele nu au fost transcrise în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni trebuie facută această declarație notarială);
- fotocopie schiță apartament (dupa caz);
- certificat de atestare fiscală în original (de la direcția de taxe și impozite locale);
- copie a cărții funciare colective a blocului (se obține de la biroul de carte funciară);
- fotocopii ale actelor de identitate ale proprietarilor sau fotocopie a certificatului de înregistrare pentru persoanele juridice;
Taxele OCPI și termenele pentru cadastrul și intabularea unui apartament sunt urmatoarele:
- 120 lei - taxă regim normal (15 zile lucrătoare de la data depunerii);
- 600 lei - taxă regim urgență (5 zile lucrătoare de la data depunerii);
- NOTĂ - în cazul în care există un certificat de moștenitor mai nou de 16 aprilie 2009, taxa pentru regim normal se calculează ca fiind 0.15%*valoarea de impunere din act + 60 lei. Pentru urgență taxa este de 5 ori mai mare.
Se taxează suplimentar cu 60 lei radierea ipotecii și notarea unor drepturi reale (drept de superficie, uzufruct, uz, concesiune, folosință).